Amenzile pentru biciclişti vor scădea. Legea, trimisă la promulgare

Amenzile pentru biciclişti vor scădea ca urmare a proiectului iniţiat de deputatul Sergiu Vlad, adoptat de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.
biciclişti

În loc de amenzi cuprinse între 870 lei şi 1.160 lei, nivel considerat drept exagerat chiar şi de către poliţişti, Codul rutier va prevede pentru nerespectarea normelor privind circulaţia bicicletelor amenzi cuprinse între 580 lei şi 725 lei.

Deputaţii au adoptat iniţiativa cu 251 de voturi „pentru” şi un singur vot „împotrivă”, al social-democratului Remus Borza.

Concret, proiectul de lege modifică art. 100 şi 101 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice astfel încât nerespectarea normelor privind circulaţia bicicletelor să nu mai fie sancţionată cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni (6-8 puncte-amendă), ci cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni (4-5 puncte-amendă).

„După 2 ani şi 8 luni de la depunere, acest proiect legislativ, care are ca menire să aducă un pic de normalitate în viaţa şi aşa grea pentru biciclişti pe străzile şi şoselele din România, a fost votat în plen. Scopul acestui proiect este de corelare a valorii amenzilor cu gravitatea faptelor”, a subliniat deputatul Sergiu Vlad.

Proiectul de lege a fost trimis preşedintelui Klaus Iohannis pentru promulgare, în data de 7 decembrie 2019.

 

CITEŞTE ŞI:

Winter is coming! Varianta pentru Siguranţă Rutieră

Siguranţa în trafic. În 5 zile, 9.300 de vitezomani au fost traşi pe dreapta

Platformă comună de educaţie şi prevenţie rutieră #ATENTînTRAFIC: CEI 40.000

Adaugati comentariu