Bani europeni pentru îmbunătăţirea siguranţei rutiere între Timişoara şi Autostrada A1

Finanţarea proiectului „Îmbunătăţirea siguranţei rutiere pentru legătura oraşului Timişoara cu Autostrada Arad-Timişoara (Autostrada A1)” ar putea fi astfel alocată prin Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014-2020, în cadrul Axei Prioritare 2 – Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil şi eficient, Componenta 1, Obiectiv Specific 2.5 – Apel de proiecte ce vizează creşterea gradului de siguranţă şi îmbunătăţirea condiţiilor de mediu pe toate modurile de transport-proiecte noi de investiţii, Operaţiunea – gradului de siguranţă şi securitate pe toate modurile de transport şi reducerea impactului transporturilor asupra mediului.
Proiectul este destinat descărcării traficului rutier de pe autostrada Arad – Timişoara (A1), cu scopul creşterii mobilităţii la nivelul infrastructurii rutiere aferente reţelei TEN-T, ce va contribui la îmbunătăţirea condiţiilor în transportul rutier de mărfuri şi călători şi la reducerea emisiilor poluante.
Rezultatele aşteptate ale proiectului sunt :
- construirea a 10 km de drum nou;
- construirea a 2 poduri şi 6 pasaje.
Valoarea totală a proiectului este de 259 milioane de lei, din care 85% contribuţia Uniunii Europene din Fondul European de Dezvoltare Regională – 186,5 milioane de lei, 15% contribuţia naţională – 32,9 milioane de leilei, restul de 40,4 milioane de lei reprezentând cheltuieli neeligibile inclusiv TVA.
Durata proiectului este de 94 luni.
CITEŞTE ŞI:
Asigurarea auto. Norme noi pentru protecţia victimelor accidentelor rutiere
Cum poţi afla dacă o maşină a avut daune? Noua aplicaţie RAR
Amenzile pentru viteza excesivă pot ajunge la 2.900 de lei