Cum au fost mărite unele sancţiuni din Codul Rutier. Proiect adoptat de Senat

Pentru depăşirea neregulamentară sau pentru conducerea sub influenţa alcoolului, şoferii riscă amenzi mărite şi prelungirea perioadei de suspendare a permisului, conform unui proiectul de lege adoptat de Senat. Iniţiativa legislativă se referă doar la contravenţii, nu la infracţiuni.
depasirea

Iniţiativa legislativă a aparţinut deputatului Florin Roman, care consideră că nerespectarea regulilor privind depăşirea şi condusul sub influenţa băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracţiune, ar trebui mai aspru sancţionate.

Acesta este de părere că reducerea numărului de accidente reprezintă un obiectiv asumat la nivel de documente oficiale, efectele campaniilor de preventie sunt limitate daca ele nu sunt dublate de o legislaţie fermă.

„Schimbarea comportamentului la volan se poate obţine prin combinarea celor două pârghii de acţiune – campanii de prevenţie şi conştientizarea pericolului conducerii sub influenţa alcoolului şi a încălcării regulilor de circulaţie, precum şi intervenţii asupra legislaţiei în domeniu”, arată Florin Roman în expunerea de motive a propunerii legislative.

Proiectul de lege, care completează Codul Rutier (OUG 195/2002), prevede introducerea unei noi litere la articolul 102, cu următorul cuprins: „Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sanctiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier, ori tramvai a următoarelor fapte: f) nerespectarea regulilor privind depăşirea”.

Totodată, mai este introdus în actul normativ un articol nou, 102¹, care are cuprinsul: „Constituie contravenţie şi se sanctionează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării excercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 1 an de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a faptei de a conduce sub influenţa băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracţiune”.

În prezent, pentru nerespectarea regulilor privind depăşirea şi pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, OUG 195/2002 stipulează sancţiuni încadrate în clasa a II-a (4 sau 5 puncte amendă: 580-725 lei), plus suspendarea permisului pe perioade determinate, de 30, 60 sau 90 de zile.

În plus, în cazul în care s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale ca urmare a nerespectării regulilor privind depăşirea, agentul constatator aplică contravenientului o amendă prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni (de la 6 la 8 puncte: 870-1.160 lei) şi o sancţiune contravenţională complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile. Proiectul de lege adoptat de Senat prevede că doar pentru nerespectarea regulilor privind depăşirea, fară vreo altă urmare produsă, agentul constatator ar urma să aplice o amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni (de la 9 la 20 de puncte: 1.305-2.900 lei) şi o sancţiune contravenţională complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.

Guvernul Dăncilă nu a susţinut iniţiativa legislativă.

Proiectul de lege a fost deja transmis către dezbatere şi Camerei Deputaţilor, care în acest caz este forul decizional.

 

CITEŞTE ŞI:

Momentul zero – Autoritățile trebuie să ia măsuri pentru siguranța traficului

Proiect de lege pentru introducerea cursurilor de condus defensiv în companii

Cât te „costă” utilizarea telefonului sau altor gadgeturi în timpul condusului?

 

Adaugati comentariu